Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul care pune romii la treabă. Edilul consideră că doar prin munca se poate face integrarea

Publicat in Adevarul, luni 18 noiembrie 2013 ·

În timp ce majoritatea oraşelor importante din Europa se plâng de comunităile rome, un primar din Maramureş a găsit răspunsul la întrebarea cum să să convieţuieşti cu romii. Nu se fereşte de problemele zilnice, acceptă să semneze dosarele pentru ajutor social, însă condiţia primarului Csendes Lajos este ca fiecare persoană ce beneficiază de ajutor social sau european să lucreze pentru comunitate.

Comuna Coltău din Maramureş nu este una mare, însă se diferenţiază de toate celelalte prin numărul mare de romi care locuiesc aici. 39% din populaţie este de etnie romă, aproximativ 1.100 de persoane. Chiar daca acest lucru ar inspaimanta alti edili, Csendes Lajos profită la maxim de situaţie. În urmă cu cinci ani, primarul a decis ca să nu mai lase nicio lucrare de reabilitare să-i scape din mâini, astfel că de atunci şi până astăzi acesta apelează la persoanele cu ajutor social de fiecare dată când vine vorba de lucru. „Orice lucrare se face în localitate se face cu ajutorul lor. Şi-au făcut cartierul lor şi acolo nu aveau niciun fel de utilitate. Aşa că le-am spus frumos că le băgăm apă dacă se pun să sape şanţurile, noi am plătit doar pentru ţevi şi atunci am făcut şi extinderea reţelei de apă. Nu e singurul caz, tot aşa am reabilitat drumul principal, plătind doar cimentul şi tot aşa am construit şi primăria“, a arătat edilul.

Spunând că fiecare persoană ce beneficiază de ajutor social are de făcut câteva ore în folosul comunităţii, la fiecare activitate primarul comunei Coltău trimite invitaţii romilor. „Îi verific personal. Cei care nu vin nu-şi iau banii. Normal că la început a fost greu, dar cu timpul s-au învăţat şi acum de fiecare dată când îi chem apar dimineaţa la primărie. Daca ei primesc ajutoare sociale trebuie măcar să lucreze pentru acei bani“, a adăugat primarul.

Adeptul incluziunii prin muncă şi pe urmă educaţie @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum o ora
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 3 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum o ora
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 10 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 7 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 10 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°