Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regionalizarea: 41 de cnezate pentru "modernizarea" Romaniei

Publicat in HotNews, luni 18 noiembrie 2013 ·

Scurt istoric al județelor

Cnezatul este o formă de organizare politică de tip statal din Evul Mediu bazată pe autoritatea cneazului. Micile cnezate şi voievodate româneşti vor deveni odatã cu evoluţia societãţii tot mai puternice şi mai întinse astfel încît vor constitui temelia formãrii statelor feudale româneşti: voievodatul Transilvaniei, Ţara Româneascã, Moldova şi Dobrogea. Aici vorbim de secolul al XI-lea și de unitățile prestatale românești ale lui Glad, Menumorut și Gelu. Mai târziu, împărțirea României în județe este atestată documentar la 8 ianuarie 1392, când domnitorul Mircea cel Bătrân printr-un hrisov numește „ținutul Vâlcii” județ. Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968 când s-a trecut de la împărțirea pe regiuni și raioane la reîmpărțirea pe județe, desființată de autoritățile comuniste după 1948, având ca model împărțirea teritoriului Uniunii Sovietice.

Regionalizare pentru guvernanță modernă

Principiul subsidiarității este unul din principiile de bază ale funcționării Uniunii Europene, care apare de peste 30 de ori menționat în tratatul de la Lisabona. El promovează buna guvernanță la nivel local, regional și național și prevede ca deciziile politice din UE trebuie întotdeauna să fie luate cât mai aproape de cetăţeni. Guvernanța multi-nivel este un produs al principiului subsidiarităţii, competențele fiind împărţite pe diferite nivele. Procesul de luare a deciziilor este împărtășit de actorii de la diferite niveluri în dauna monopolizării de către guvernele naționale. Regionalizarea reprezintă un element de integrare în Uniunea Europeană, prin stabilirea raportului dintre comunitate şi regiune, pentru a preveni dezechilibrele sociale oferind legitimitate regiuniilor sau instituţiilor care le reprezintă interesele.

Ungaria și Slovacia-eșecuri ale procesului de regionalizare

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 59 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

News.ro acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

„Să vedem cine va pleca": Impasul prezidenţial din Georgia se apropie de punctul critic. Între timp, SUA au impus sancţiuni oligarhului Bidzina Ivanişvili, autorul de facto al orientării proruse a guvernului de la Tbilisi

News.ro acum 2 ore
Toţi ochii din Georgia sunt aţintiţi asupra elegantului Palat Orbeliani din secolul al XIX-lea din Tbilisi, unde se apropie un moment decisiv. Cine va ocupa sălile sale pe 29 decembrie? Duminică, preşedinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zourabi

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum o ora
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu, recunoaște că l-a propus Kelemen Hunor: Voi câștiga alegerile prezidențiale

NapocaNews acum 10 ore
Are experienta la poker. Legea anti-legionara l-a propulsat. Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că are calitățile necesare pentru a fi președinte și că va fi un lider necesar și potrivit Român

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 11 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°