Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Săftoiu: PDL va solicita colaborarea UDMR, PP-DD și PNL pentru motiunea de cenzura

Publicat in Revista22, luni 18 noiembrie 2013 ·

PDL nu va depune amendamente la proiectul privind descentralizarea, urmând să inițieze discuții cu UDMR, PP-DD și "chiar" cu PNL în vederea depunerii unei moțiuni de cenzură, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Adriana Săftoiu, informeaza Agerpres.

"S-a luat decizia să nu fie depuse amendamente la acest proiect de lege, fiind considerat neconstituțional. În egală măsură, PDL intenționează să atace proiectul de lege la CCR, dar înainte va încerca să depună o moțiune de cenzură pe acest proiect de lege și va solicita colaborarea UDMR, PP-DD, chiar și a PNL", a declarat Săftoiu, după ședința Biroului Permanent Național al democrat-liberalilor.

Ea a arătat că liderii grupurilor parlamentare ale PDL urmează să aibă discuții cu partidele menționate, punctând că se bazează pe toți să susțină moțiunea de cenzură.

Săftoiu a spus că se așteaptă ca PNL să susțină moțiunea de cenzură, arătând că proiectul vizează o "descentralizare de tip stânga".

"Este un moment foarte bun să vedem cine se află în opoziție față de putere. Este un test", a subliniat democrat-liberala.

Adriana Săftoiu a precizat că în cazul în care nu sunt strânse semnăturile necesare pentru o moțiune de cenzură, va fi depusă o moțiune simplă.

"PDL nu susține și combate asumarea acestei legi, consideră că este o lege care trebuie să rămână în Parlament în dezbatere și votată în urma dezbaterilor, și nu prin asumare, fără ca să se opună ideii de descentralizare, dar nu poate să susțină descentralizarea așa cum o propun PSD și PNL — descentralizare evident în favoarea baronilor locali, a președinților de consilii județene, se mută puterea de la centru, dar în mâna președinților CJ, și în niciun caz în mâna primarilor, autorităților locale", a spus ea.

Purtătorul de cuvânt al PDL consideră că amendamentele la proiectul descentralizării reprezin

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 58 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 2 ore
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 5 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°