Prin proiectul bugetului de stat pe 2014, Iaşul va primi 10.350 lei pe kilometru de drum judeţean. Suntem după Botoşani, Suceava, Bacău, Neamţ.
În nădejdea Guvernului, drumurile judeţene vor rămâne în continuare ciuruite. Iaşul are una dintre cele mai lungi reţele de drumuri judeţene din ţară. Totuşi, proiectul de lege a bugetului de stat pe 2014 trece Iaşul pe la jumătatea clasamentului în privinţa finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale. Chiar şi în Moldova, Iaşul se plasează abia pe locul cinci, după Botoşani, Suceava, Bacău şi Neamţ. „Nu am discutat încă situaţia drumurilor judeţene. Proiectul de lege al bugetului de stat nu este bătut în cuie. Se pot depune amendamente. Fireşte însă, trebuie indicată sursa de finanţare, dacă se solicită suplimentări“, a declarat deputatul PNL Relu Fenechiu.
Guvernul a propus ca din taxa pe valoare adăugată să se aloce anul viitor 368,32 milioane lei pentru lucrările de întreţinere şi reparaţie a drumurilor judeţene şi comunale. Iaşul urmează să primească 11,013 milioane lei, adică aproximativ 3% din total. Suma este mai mică decât cea din acest an, când Iaşului i s-au alocat prin legea bugetului de stat 11,086 milioane lei şi semnificativ mai mică decât alocarea din 2011, de 17,4 milioane lei. Nici în anii viitori situaţia nu se va schimba, prognoza bugetară până în 2017 limitându-se la 11,8 milioane lei. Suma brută alocată Iaşului ne plasează abia pe locul 11 în ţară, după judeţe ca Olt, Bacău sau Timiş.
Iaşul se află pe locul 9 în ţară în privinţa lungimii drumurilor judeţene. În Moldova, doar judeţul Suceava are o lungime a drumurilor superioară. Suceava va primi o alocare financiară cu aproximativ două milioane lei mai mare. În medie, Iaşului îi va fi alocată anul viitor o sumă de 10.350 lei pentru fiecare kilometru de drum judeţean, sumă suficientă pentru reabilitarea a apro