Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staff-ul USS Mount Whitney si oficiali ai Ambasadei SUA, oaspeţi marcanţi ai SC RAJA SA

Publicat in Ziua Constanta, luni 18 noiembrie 2013 ·

În ultimii ani, S.C. RAJA S.A. Constanţa a reuşit să devină un model în rândul operatorilor de profil din ţară şi străinătate. În urma relațiilor de colaborare cu specialiștii străini, compania noastră a reușit implementarea celor mai noi tehnologii în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. Astfel, SC RAJA SA împreună cu Guvernul Statelor Unite, prin Agenția de comerț și Dezvoltare SUA din cadrul Ambasadei Statelor Unite la București, au implementat un proiect pilot SCADA pentru zona Cobadin – județul Constanța. Investiţia, în valoare de 2 milioane Euro, din care compania Motorola Solutions a contribuit cu un grant în valoare de 600.000 de euro, iar Guvernul Statelor Unite ale Americii cu o finanţare nerambursabilă de 1,2 milioane de euro, presupune controlul computerizat, de la distanţă, a tuturor parametrilor legați de furnizarea de apă şi servicii de canalizare în 25 de localități. O altă investiție importantă realizată cu sprijinul specialiștilor americani a fost și proiectul pentru contractul de execuție lucrări - “Instalații de control și reducerea mirosului în zona anaerobă a bioreactoarelor, inclusiv mutarea treptei nămolului la Stația de Epurare Constanța Nord“, proiect realizat de firma Coler&Colantonio Inc. În plus, echipamentele folosite în executarea lucrărilor sunt de la compania americană Purafil. În ceea ce privește modernizarea stațiilor de epurare, multe din echipamentele folosite sunt de la compania Bio-Microbics. Pe parte de tratare a apei potabile, SC RAJA SA folosește în multe locații stațiile de hiplocorit produse de PSI Process Solutions Inc. și pompele de mare capacitate de la firma Lowara.

La ora actuală se lucrează deja cu specialiștii de la Motorola Solutions la partea de proiectare pentru extinderea sistemului SCADA la nivelul întregii arii de operare SC RAJA SA din cele șase județe.

Având în vedere imp

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 53 minute
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 3 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Șeful Serviciului de Informații din Moldova spune că Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău

Libertatea acum 42 minute
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova a avertizat că Rusia va încerca să controleze Parlamentul în 2025. Alexandru Musteaţa a prezentat un raport despre implicarea Rusiei în alegerile din 2024 prin organizaţi

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 3 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum o ora
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 4 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°