Intalnirea la varf dintre Statele Europei de Est si Centrale (EEC) si China, care va avea loc pe 25 noiembrie la Bucuresti, ar putea fi numita de unii ca „Summit de compensatie”. Pe de o parte, compensatie a unui eventual - si, din pacate, de loc imposibil - esec al Summitului UE-China din 20 noiembrie de la Beijing. Pe de alta parte, compensatie oferita Romaniei pentru amplasarea centrului de contact al Chinei cu EEC la Varsovia.
La nivelul institutiilor europene si al statelor membre din vestul UE, Summitul de la Bucuresti este receptat cu o abia disimulata iritare. Dorinta Chinei de a avea un dialog separat cu foste state comuniste, in prezent membre sau candidate la calitatea de membru al UE, este greu de condamnat desi chiar si asta pare o idee ciudata la Bruxelles. Pretentia Chinei de a stabili cu acestea raporturi institutionalizate, insa, este perceputa ca tentativa inacceptabila de divizare a Uniunii.
Daca lucrurile ar sta asa, cea mai buna masura pentru contracararea strategiei chineze de divizare a UE ar fi asigurarea succesului deplin la Summitul UE-China de la Bejing prin substantializarea Parteneriatului Strategic Comprehensiv euro-chinez. Poate ca tocmai asta a urmarit China atunci cand a programat Summitul cu EEC la doar cateva zile dupa cel cu UE. Astfel, Summitul de la Bucuresti ar fi nu doar o plasa de siguranta sau compensatia pentru o China care a suferit un esec la ea acasa in incercarea apropierii de UE, ci o forma de presiune exercitata asupra UE pentru ca aceasta sa permita succesul reuniunii de la Beijing. Asemenea lui Scipio Africanul, care neputandu-l invinge pe Hannibal la portile Romei, l-a atacat chiar la el acasa, in Cartagina, pe cand acesta nu se afla acolo, si ocupandu-i propriul teritoriu l-a obligat sa se retraga din Italia si in final sa capituleze, liderii chinezi se vor fi gandit ca, in timp ce la Bejing vor duce
