Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine vrea să oprească exploatările gazelor de şist din România?

Publicat in Adevarul, luni 18 noiembrie 2013 ·

Gazele de şist au produs o adevărată revoluţie în SUA. Până la exploatarea gazelor de şist, SUA cumpăra gaze naturale pentru a-şi asigura consumul intern, iar acum, datorită acestui tip de gaze neconvenţionale, ţara nord americană a ajuns un mare exportator.

Beneficiile exploatării gazelor de şist în SUA s-au văzut imediat - preţul la gaze a scăzut de la 448,4 dolari pe mia de metri cubi în 2008 la 121,2 în 2013. Mai mult, un raport al Institutului Global McKinsey arată că până în 2020 gazele de şist ar putea duce la înfiinţarea a 1,7 milioane de locuri de muncă. De o asemenea dezvoltare ar putea beneficia şi România dacă ar exploata gaze de şist, însă interesele ca ţara noastră să nu facă acest lucru par a fi mai puternice.

Gazele naturale pe care România le exploatează se vor apropia de sfârşit în 10 ani, iar dependenţa faţă de Rusia va creşte considerabil. Marele avantaj pe care-l avem este că putem să scăpăm de dependenţa faţă de ruşi şi chiar să devenim exportatori dacă vom exploata gaze de şist.

Potrivit unui studiu realizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), România are un potenţial ridicat pentru descoperirile de gaze de şist în Carpaţii Orientali, în Platforma Moldovenească, în Depresiunea Bârladului şi în Câmpia Română, cu extinderea sa din Dobrogea de Sud. Administraţia Americană pentru Informaţie în Domeniul Energiei estimează că România are rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde metri cubi, adică pentru următorii 100 de ani.

Visul de a deveni independenţi energetic nu este foarte uşor de atins, cu toate că guvernul s-a arătat dispus să meargă pe această linie, iar investitori s-ar găsi. Ţara noastră se confruntă cu o opoziţie puternică în rândul unei mici, dar vocale părţi a populaţiei.

Preşedintele Business Roundtable (BRT) John Engler spunea că n-ar fi surpriză ca în spatele protes

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 32 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în primele cinci luni, cu 0,2%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 23 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 0,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalita

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°