Ministerul Tineretului şi Sportului organizează în perioada 20-24 noiembrie, la Complexul Expoziţional Romexpo, Bucureşti, cea de a XI-a ediţie a Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret. Salonul se desfăşoară în cadrul Târgului Internaţional „Gaudeamus - Carte de învăţătură”. În cadrul evenimentului, tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, din toată ţara, pasionaţi de cunoaştere şi dezvoltare ştiinţifică, îşi vor expune invenţiile.
Pe lista invenţiilor selectate pentru participare la Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret 2013 se află nouă proiecte ale tinerilor din judeţul Suceava, 33 fiind numărul total al invenţiilor înscrise la salon.
Profesorii şi elevii de la Siret - Aspazia Olar, Daniel Dumitru Bărbuţă, Eduard Ştefan Grigoriciuc - propun proiectul “Engineers. Alternativele motoarelor cu ardere internă”, în timp ce prof. univ. dr. Laurenţiu Dan Milici şi Narcis Dumitraşcă de la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava (USV) vor prezenta proiectul “Sistem de evaluare a echilibrului pentru antrenamentul sportivilor”. Aceeaşi echipă de la USV va mai prezenta în cadrul salonului invenţia “Pompă electrochimică cu celulă de combustie cu membrană de schimb de protoni”.
Vor mai fi propuse proiectele: “Sistem pentru monitorizarea calităţii surselor de apă potabilă” (prof. Călin Ciufudean, prof. Corneliu Buzduga, prof. Constantin Filote, Sergiu Paţa, Liviu Orhei, Abel Lucian Torac Mitric, Galina Marusic – USV), “Sistem inteligent pentru sortarea PET-urilor” (prof. Călin Ciufudean, prof. Corneliu Buzduga, Bogdan Cusenciuc, Adrian Ursulică, Teodor David Zaharie Butucel – USV), “Sistem automat pentru estimarea riscului de avalanşă” (prof. Călin Ciufudean, prof. Corneliu Buzduga, Abel Lucian Torac Mitric, Sergiu Paţa, Lucian Luncaşu, Ştefan Pavăl - reprezentând ABL – SAFE Suceava), “Sistem