Conform unor surse, Victor Banţa ar putea fi propus pentru funcţia de secretar coordonator al PNL Gorj. Vicepreşedinta PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi, a declarat că în această săptămână se vor face propuneri din partea forurilor de conducere pentru a se numi persoana potrivită care să se ocupe această funcţie. Ciolocoi a negat faptul că Nicolae Daviţoiu ar putea ocupa aceasta funcţie, deşi spune că este aşteptat în partid.
Cum anul 2014 înseamnă alegeri prezidentiale şi parlamentare, liberalii încep să strângă rândurile şi să se reorganizeze. Pe parcursul acestei săptămâni, persoanele cu funcţii de conducere din PNL Gorj vor face propuneri către preşedintele Dian Popescu cu numele persoanelor pe care le gasesc potrivite pentru funcţia de secretar coordonator. Numirea unui secretar coordonator la PNL Gorj se dovedeşte a fi una importantă, în condiţiile în care în organizaţie este nevoie de o persoană, care să se ocupe de centralizarea datelor interne, dar şi să ţină legătura cu teritoriul. „În ultima şedinţă a BPJ, domnul preşedinte a cerut să venim cu propuneri concrete de persoane din PNL care pot să ocupe funcţia de secretar coordonator. Ne-a transmis să scoatem în evidenţă calităţile şi experienţa acumulată. Intenţia domnului Dian este aceea ca, în această funcţie, să fie numit un liberal cu ştate vechi”, a explicat Mădălina Ciolocoi. Conform unor surse, se pare că un prim-liberal recomandat pentru a ocupa funcţia de secretar coordonator este chiar liberalul Victor Banţa. Contactat telefonic, acesta a declarat că vrea să vadă acea propunere.
Conform unor surse, Victor Banţa ar putea fi propus pentru funcţia de secretar coordonator al PNL Gorj. Vicepreşedinta PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi, a declarat că în această săptămână se vor face propuneri din partea forurilor de conducere pentru a se numi persoana potrivită care să se ocupe această funcţie. Cioloco