Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii naţionalei au fost "dărâmaţi psihic" după eşecul cu Grecia, scor 1-3, însă şi-au revenit şi s-au pregătit bine pentru returul de pe Arena Naţională, subliniind că echipa trebuie să joace "pe viaţă şi pe moarte".
"Înfrângerea a fost grea, dar din fericire mai există meciul retur şi sper să revenim, să putem înscrie cel puţn două goluri şi să reuşim calificarea. Va fi dificil dar cu atât mai mare va fi bucuria. La un astfel de meci trebuie să te autodepăşeşti din toate punctele de vedere. Nu există oboseală. Am discutat cu băieţii, am pregătit bine meciul de mâine seară, importantă va fi prestaţia băieţilor, actorii principali, în faţa a peste 50.000 de oameni. Ne vom juca şansa noastră şi sper să reuşim. Băieţii şi-au revenit psihic, erau dărâmaţi după joc. Trebuie să marcăm goluri. Şi în Grecia am jucat ofensiv, am vrut să marcăm goluri. Într-un joc de asemenea importanţă, trebuie să marchezi şi să nu primeşti goluri. Trebuie să jucăm pe viaţă şi pe moarte, dar trebuie să jucăm fotbal", a declarat Piţurcă. El a precizat că fundaşul Vlad Chiricheş s-a antrenat normal în fiecare zi şi probabil se va regăsi în primul 11.
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii naţionalei au fost "dărâmaţi psihic" după eşecul cu Grecia, scor 1-3, însă şi-au revenit şi s-au pregătit bine pentru returul de pe Arena Naţională, subliniind că echipa trebuie să joace "pe viaţă şi pe moarte".
"Înfrângerea a fost grea, dar din fericire mai există meciul retur şi sper să revenim, să putem înscrie cel puţn două goluri şi să reuşim calificarea. Va fi dificil dar cu atât mai mare va fi bucuria. La un astfel de meci trebuie să te autodepăşeşti din toate punctele de vedere. Nu există oboseală. Am discutat cu băieţii, am pregătit