Ancheta Uniunii Europene privitoare la excedentele de conturi curente ale Germaniei, ca şi recomandarea de a se accelera eforturile franceze privind reformele de redresare a economiei competitive constituie un eveniment fără precedent. Prin ele, se cer – cu cutezanţă – măsuri rapide şi vizibile de revenire pe linia favorabilă politicilor convergente ale UE tocmai celor două ţări din nucleul unional dur, „greilor“, „puternicilor“ construcţiei europene. Nu e de mirare că Angela Merkel pare să socotească această cerere drept o adevărată erezie, şi că François Hollande este iritat pentru că, în pofida paşilor făcuţi pe calea unor reforme structurale menite să ducă la creşterea numărului locurilor de muncă, ţara lui continuă să vădească o slăbiciune economică îngrijorătoare pentru o ţară atât de bogată.
Barroso are însă dreptate: nu poţi susţine puterea monedei euro şi dezvoltarea Europei comune dacă însuşi nucleul tare al schelăriei se arată şubred. Dacă situaţia nu va fi depăşită într-un sens constructiv, punând frână impetuozităţii germane la capitolul conturi curente, şi dacă Franţa nu se va dovedi mai hotărâtă în a inova şi dezvolta piaţa muncii în Hexagon, viitorul nu va aduce veşti bune pentru restul Europei. Nu este totul să opreşti dezastrele financiar-bancare din Grecia şi Cipru, deşi marginile pot destabiliza ansamblul în proporţii considerabile. Dacă însă chiar inima proiectului se năruie, de la cine şi ce să mai aştepţi?!
Îmbucurătoare sunt, în situaţia dată, capacitatea de reacţie promptă a UE şi existenţa instituţiilor specializate capabile de această reacţie. Dacă diag-nosticul şi soluţiile sunt corect conturate, chestiunea devine principial rezolvabilă şi nu mai rămâne decât să se pună în aplicare setul de conduite recomandate.
În linii mari, situaţia pare clară şi ar fi de aşteptat ca forţele politice româneşti, atente la binele europ
