Povestea este foarte asemănătoare cu cea a miilor de puşti ai căror părinţi au luat calea exilului tocmai pentru a le construi copiilor lor o viaţă mai bună. Din păcate, traumele micuţilor rămaşi acasă de cele mai multe ori nu justifică sacrificiul făcut de părinţi.

Matei are 11 ani şi locuieşte împreună cu bunicul lui în Valea Jiului, părinţii fiind plecaţi la muncă în Italia. Între copil şi bunic se dezvoltă o relaţie de profundă complicitate. În urma unui incident, Matei este exmatriculat din şcoală, spre disperarea bunicului, care reacţionează violent. Copilul fuge de acasă. Peregrinările lui singuratice se transformă într-un traseu iniţiatic. Filmul tratează tema pierderii înainte de vreme a copilăriei şi a confruntării cu duritatea vieţii.

Copiii nimănui

Alexandra Gulea a mărturisit care este povestea din spatele poveştii: “La sfârşitul anilor ‘90, când copiii străzii erau o prezenţă care mă atingea în mod acut, aflându-mă la o filmare în Gara de Nord, am căutat un copil care să apară în filmul res­pectiv. După un joc de-a v-aţi ascunselea, m-am împrietenit cu Ionel. Avea 9 ani şi fugise de acasă. Era un copil de miner din Valea Jiului.(...) Când am luat decizia de a scrie un film de ficţiune am simţit nevoia să îl concep ca pe un soi de confesiune. Trebuia să încep cu copilăria, iar experienţa morţii ca punct de ruptură să devină o temă centrală.”

Producătorul Thomas Ciulei spune despre ”Matei, copil miner”, care a fost filmat în 36 de zile în Uricani şi-n Bucureşti: “Mă bucură foarte mult că acest film a ajuns în sfârşit pe ecranele cinematografelor. O producţie care a durat 4 ani şi care a strâns 10 coproducători şi cofinanţatori este mereu un test de răbdare şi perseverenţă din partea tuturor. Tematizarea problemei sociale a copiilor care cresc fără părinţi atinge un nerv dureros al realităţii româneşti. Speranţa mea este ca filmul