Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii cumpără cea mai scumpă carne de porc sau de vită, dar şi cea mai ieftină… ceapă

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 18 noiembrie 2013 ·

Tot printre cele mai mari preţuri le are Braşovul şi la mere – între 3 şi 5 lei/kilogram şi lapte – 3,5 – 5,5 lei/litru

Românii au scos din buzunar în ultimul timp faţă de începutul anului 2013 mai puţini bani pentru a-şi cumpăra alimentele de bază necesare pentru traiul de zi cu zi. Astfel, dacă la începutul acestui an coşul lunar de consum ajungea să coste pentru o familie de două persoane 507 lei, opt luni mai târziu aceeaşi cantitate de produse a costat 439,6 lei, cu 67,4 lei mai puţin decât în ianuarie.

Trendul de scădere al preţurilor produselor alimentare de bază nu va mai fi respectat însă, cel mai probabil, începând cu anul 2014 când vor intra în vigoare noile taxe şi impozite avute în vedere de Guvern. Astfel, de la începutul anului viitor, cea mai mare „gaură” în portofelul românilor se va simţi atunci când aceştia vor cumpăra carne. După creşteri de 10% ale preţurilor la carne, de 2% - 3% la legume şi fructe, de 2% la produsele lactate şi de circa un ban pe bucată la pâine preconizate de către reprezentanţii patronatelor din domeniu, o familie va fi nevoită să scoată din buzunar cu 207,5 lei în plus decât în prezent pentru a-şi cumpăra mâncarea lună de lună.

La Braşov scumpirile se vor simţi puternic în buzunar. Asta deoarece deja braşovenii plătesc cel mai mare preţ pentru carnea de porc sau cea de vită. În pieţele braşovene, un kilogram de carne de porc se cumpără cu 15 – 21 de lei, în timp ce unul de vită cu 16 – 22 de lei. Tot printre cele mai mari preţuri le are Braşovul şi la mere – între 3 şi 5 lei/kilogram şi lapte – 3,5 – 5,5 lei/litru.

În schimb, Braşovul stă foarte bine la… ceapă, în pieţele braşovene leguma găsindu-se la preţul de 1 – 1,2 lei/kilogram.

Coşul lunar

Costul alimentelor pentru o familie de două persoane

Ianuarie 2013 507,00 lei

Septembrie 2013 439,60 lei

Septembrie 201

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 34 minute
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 43 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum 2 ore
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum o ora
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Ziua Drapelului, azi la Braşov

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ziua Drapelului Naţional al României va fi marcată azi, 26 iunie, şi la Braşov. Instituţia Prefectului şi Garnizoana Braşov organizează, de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, o ceremonia militară la care vor participa autorităţi locale şi judeţene

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 13 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Doi ucraineni, coborâţi din munții Maramureşului şi predaţi echipei medicale

G4Media acum 9 ore
Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti de frontieră şi au fost coborâţi din munte, a informat, marţi seara, directorul Serviciului

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

21°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°