Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii din Meteor, acuzați de un prejudiciu de milioane de euro

Publicat in Pandurul, marți 19 noiembrie 2013 ·

Acuzații grave planează asupra mai multor patroni de firme din Meteor și nu numai, despre care anchetatorii spun că au fentat statul folosindu-se de faimoasele facturi emise pentru operațiuni comerciale fictive. Zeci de inculpați au fost trimiși acum în judecată, totul fiind rezultatul descinderilor și perchezițiilor făcute în vară la palatele ridicate cu multă sudoare înainte de venirea crizei economice.

Nu mai puțin de 30 de persoane, toate de etnie romă, au fost trimise în judecată de Biroul Teritorial Târgu Jiu al DIICOT, pentru un prejudiciu de peste 12,5 milioane lei adus bugetului de stat prin folosirea de acte false în contabilitatea firmelor pe care le patronau. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT și înaintat spre judecată către Tribunalul Gorj, persoanele inculpate în acest dosar sunt domiciliate în orașul mehedințean Strehaia, precum și în municipiul Târgu Jiu, în cartierul Meteor.

Anchetatorii menționează că din prejudiciul constatat au reușit să recupereze circa 1,6 milioane lei, singurul inculpat din cei 30 care a achitat integral prejudiciul descoperit pe parcursul investigațiilor fiind un nepot de-al fostului candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă. Toma Potârcă avea de achitat către stat peste 23.000 de lei, bani pe care i-a achitat pe perioada derulării cercetărilor. El a plătit mai bine de jumătate din suma respectivă pe 4 iulie, la o zi după ce DIICOT Târgu Jiu a organizat ample descinderi atât în cartierul Meteor, dar și la Strehaia, unde locuiesc persoanele cercetate în dosar.

Țepele date cu Clona și Ciobi

Conform rechizitoriului, Maria Mihai, din Strehaia, a înființat în anul 2009 firma Clona Ecy SRL, pe care a condus-o, în realitate, unul dintre fii săi, Mihai Doru, care, la rândul său, în iulie 2011, a înființat firma Ciobi KDS SRL. Cea din urmă firmă a fost folosită pentru a emit

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 2 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 6 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 4 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°