Uniunea Social Liberală reprezintă, pentru mine, una dintre cele mai mari dezamăgiri politice din ultimii ani. Sincer, nu mă aşteptam ca pesediştii şi liberalii să mute munţii din loc, să croiască alte albii Oltului, Jiului, Prutului, Mureşului şi Tisei şi nici să ne dea salarii cât nu am putea duce. În schimb, mă aşteptam ca măcar 10 la sută din promisiunile făcute de Ponta şi Antonescu, pe când erau în opoziţie, să se materializeze.

Vă daţi seama ce ar fi însemnat doar zece procente din milionul de locuri de muncă cu care Victor Ponta ne aburea pe la colţuri? Sau ce ar fi reprezentat reîntregirea salariilor din învăţământ? Nu numai că lucrul acesta nu s-a întâmplat, deşi unii fanatici susţinători ai USL ar spune că până la sfârşitul mandatului lui Ponta mai e destul, timp în care se pot realiza lucruri măreţe. Aşa spuneau şi ăia de dinainte, iar săracul Boc n-a reuşit să se bucure până la capăt de nepreţuitele strategii multilaterale de dezvoltare. După cum îl simt, Ponta îi calcă cu nădejde pe urme.

Revenind la dezamăgirea numită USL, constatăm că această Uniune are mare grijă nu de norod, ci de viitorul ei de aur, tineri şi neliniştiţi susţinători, pe care, dacă nu-i promovează prin ministere - din lipsă de locuri, nu de alta -, îi plasează prin tot felul de adunări generale şi consilii de administraţie ale celor mai puternice companii de pe piaţa românească. Salariile sunt pe măsura avântului tineresc şi a interesului cu care îi urmăresc din umbră cei ce îi numesc în funcţii atât de importante.

Ceea ce este foarte important, vârsta trebuie să fie cât mai fragedă, pe considerentul că experienţa se formează în timp, pe bani mulţi şi un trai de huzur. Asta, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în instituţiile deconcentrate, acolo unde vechimea este una dintre barierele din calea angajării tinerilor. Spre exemplu, în AGA de la CNAND