Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VREMEA până în 1 Decembrie în Transilvania. Vezi dacă ninge de Ziua Naţională în Alba Iulia

Publicat in Alba24, luni 18 noiembrie 2013 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie prezintă o estimare a condiţiilor meteo în perioada 18 noiembrie – 1 decembrie. În Transilvania, din 26 noiembrie ar putea fi înregistrate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi fulguieli. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

În Transilvania, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului în prima săptămână de prognoză, cu valorile cele mai ridicate între 20 şi 22 noiembrie, când sunt aşteptate temperaturi medii diurne în jurul a 14 grade şi nocturne de până la 4 grade.

În intervalul următor, vremea se va răci accentuat, astfel că, la sfârşitul lunii, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul valorii de 2 grade, în timp ce minimele vor fi negative, de aproximativ -5, normale pentru această dată.

Zilnic sunt posibile precipitaţii slabe, la început sub formă de ploaie, iar din 26 noiembrie creşte probabilitatea pentru lapoviţe şi fulguieli, cu precădere în zona subcarpatică şi în depresiuni.

În zonele montane, În prima săptămână vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime ce se vor situa în jurul a 6 grade şi ale minimelor nocturne de aproximativ 0 grade. După 24 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, maximele diurne vor scădea semnificativ, ajungând la valori medii de -2 grade, iar minimele nocturne vor fi exclusiv negative, situându-se, în medie, în jurul valorii de -6 grade Celsius.

Pe tot parcursul intervalului de prognoză se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ploaie până în data de 25 noiembrie, după care vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori. În intervalul 22 – 26 noiembrie va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

Potrivit

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Jannik Sinner după ce a triumfat la Wimbledon: Pur şi simplu îmi trăiesc visul!

News.ro acum 7 ore
Italianul Jannik Sinner a declarat, duminică seară, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că îşi trăieşte visul. „Înainte de meci, vorbeam că niciodată nu ne-am fi gândit că vom ajunge în această poziţie când eram mici. Era doar un vis, visul

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 10 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Două medalii de aur pentru tricolori la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM

News.ro acum 11 ore
România a câştigat duminică două medalii de aur la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM, care s-au desfăşurat în Bosnia şi Herţegovina. Manuela Mureşan (Dinamo-Mit Clima-BikeXpert) s-a impus la clasa Elite Feminin din cadrul Campionatelor Bal

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°