Joi, 14 noiembrie 2013, G.P.P. ,,Prichindel” Suceava a găzduit cea de-a VIII-a ediţie a ,,Festivalului toamnei”, eveniment al sfârşitului de toamnă, devenit o ,,tradiţie” pentru preşcolarii din grădiniţă, dar şi pentru părinţii, rudele şi prietenii acestora.
,,Spiriduşul toamnei” – oaspete de seamă al festivalului, adorat de copii, a fost cel care, încă de dimineaţă, a adus bună dispoziţia pe chipul micuţilor, însoţind alaiul numeros, colorat şi plin de frenezie al toamnei ce a animat frenetic grădiniţa devenită, prin munca şi ingeniozitatea educatoarelor şi a copiilor, un adevărat ,,palat al toamnei”.
Deschiderea mult aşteptatului eveniment a fost anunţată de doamna director, prof. Anişoara Târnovan, preşcolarii din cele 12 grupe, coordonaţi de doamnele educatoare, prezentându-şi, pe rând, în admiraţia şi aplauzele spectatorilor, reprezentaţiile artistice originale şi pline de fantezie.
Talentul, inspiraţia şi creativitatea educatoarelor şi părinţilor au transformat, ca printr-o magie, pe năzdrăvanii prichindei în roade şi frumuseţi ale toamnei şi astfel, ala de spectacol a fost ,,invadată” de şiruri lungi de frunze arămii, ce-n foşnetul lor duios te purtau pe aripi fermecate de amintiri plăcute. Alaiul nesfârşit de fructe şi legume cu zâmbetul minunatei copilării pictate pe chipul lor vesel îţi servea, de la prima vedere, porţii imense de sănătate şi poftă de viaţă, iar dovlecii dolofani şi jucăuşi te-ndemnau imediat să intri în jocul lor. Castane nostime şi săltăreţe, furnicuţe harnice, grăbite, însoţite de talentaţii lor prieteni – greieraşii, românaşi şi româncuţe prinşi în hora veseliei şi a bogăţiei, graţioase şi gingaşe flori de toamnă plutind printre copacii desfrunziţi ai toamnei în ritmuri de vals au încântat publicul spectator, demonstrând talent, pasiune şi plăcere.
Uimire şi încântare, admiraţie şi dragoste nemărginită cite