"La data de 18 noiembrie a.c., o escortă a Poliţiei Române l-a preluat de la Moscova pe cetăţeanul moldovean P. Vitalie, de 33 de ani, urmărit internaţional pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Aceasta este prima extrădare care se realizează din Federaţia Rusă către România", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Sursa citată a precizat că Vitalie Proca a fost dus într-un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Capitalei, urmând să fie declanşată procedura de confirmare, de către magistraţii Tribunalului Bucureşti, a mandatului de arestare preventivă emis pe numele cetăţeanului moldovean.
Vitalie Proca este acuzat că în noiembrie 2012 a împuşcat un tânăr pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu.
"Extrădarea urmăritului este rezultatul eforturilor comune ale Poliţiei Române prin Biroul Naţional Interpol Bucureşti, Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, autorităţilor judiciare ruse şi ale Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. De asemenea, am beneficiat de un sprijin important din partea Secretariatului General al O.I.P.C. - Interpol", se mai arată în comunicatul citat.
Poliţia Română a precizat că Tribunalul Bucureşti a emis, în 18 ianuarie, pe numele lui Vitalie Proca mandat de arestare preventivă, mandat european de arestare şi mandat de urmărire internaţională, în dosarul în care este suspectate de tentativă de omor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Proca a fost dat în urmărire internaţională, prin intermediul Biroului Naţional Interpol Bucureşti, solicitarea fiind transmisă în toate cele 190 de state membre ale OIPC - Interpol. Pentru prinderea lui Proca, Poliţia Română a colaborat cu poliţiile din Rusia, Italia, Moldova şi Marea Britanie.
În 7