Scris de M. Hoster - V-aţi gândit să deschideţi o mică afacere în domeniul serviciilor şi aveţi nevoie de un spaţiu într-o zonă centrală? Ei bine, situaţia spaţiilor comerciale din centrul istoric din Timişoara se va schimba semnificativ în perioada următoare. Deschiderea lucrărilor de reabilitare ar trebui să scadă semnificativ sumele plătite pentru un asemenea spaţiu.
Din această săptămână societatea care se ocupă de reabilitarea centrului istoric ar trebui să se apuce serios de lucrări. Ceea ce ar trebui să modifice pe termen lung situaţia închirierilor de spaţii comerciale din zona centrală. Aceasta va crea oportunităţi pentru fiecare dintre cele două părţi implicate în contract. Pe de o parte, firma care închiriază va beneficia pe termen mai scurt de un preţ mai bun, pe de altă parte, firma care închiriază va trebui să gândească pe termen lung, aceasta având în vedere că, după terminarea lucrărilor şi transformarea unor străzi în pietonale, cererea va creşte, deci şi chiria primită va fi mai mare.
Potrivit unei analize realizate de unul dintre principalele portaluri din domeniul imobiliar de pe piaţă, un proprietar de business poate beneficia de o chirie mai mică de 10 euro pe metru pătrat în centrul oricărui mare oraș al țării. Tarifele diferă în funcție de localizarea exactă și suprafața fiecărui spațiu. Bucureștiul rămâne în continuare cea mai scumpă locaţie, cu chirii chiar și la peste 80 de euro pe metru pătrat pe lună.
În celelalte mari orașe ale țării, chiriile minime solicitate pentru spațiile comerciale din zonele centrale se situează sub 10 euro pe metru pătrat pe lună. În orașul de pe Bega, în apropiere de Parcul Central Timișoara, o suprafață de 90 de metri pătrați utili, situată la demisolul unei vile, poate fi închiriată cu 850 de euro pe lună, respectiv circa 9,44 de euro pe metru pătrat pe lună. Imobilul este amenajat și com