Suntem prin definiţie o naţie cu şansa a doua. În orice privinţă şi în orice direcţie! Ne străduim să nu fim de acord cu această definiţie, dar de cele mai multe ori nu ne iese. După cum nu ne-a ieşit nici la Atena.
Alteori ne-a ieşit. Uneori, de câteva importante ori, chiar cu Piţurcă. Atunci când am bătut Olanda, Turcia sau alte seminţii care ne sunt superioare pe toate planurile, am concluzionat că Piţurcă e băftos din cale-afară, de-aia-i iese. Fiindu-ne antipatic prin modul său de a se comporta, îl clasificăm repede. Când pierde, e tâmpit, când bate, a făcut ceva în scăldătoare când era mic.
Grecia e peste noi din toate punctele de vedere. De la drumuri la istorie, de la venituri la fotbal. Nici lor, nici nouă nu ne prea place să transpirăm, dar parcă ei o fac un pic mai mult ca noi, măcar pentru că pe-acolo e mai cald. La fotbal ne pun capac şi la cluburi, şi la naţională, şi la stranieri. La cluburi ei au nucleul Olympiacos, noi avem nucleul Steaua. Campioana lor există, poate ajunge în primăvara Ligii, a noastră a împreunat demult mâinile pe piept şi aşteaptă parastasul din decembrie. Străinii lor sunt vii, pe la Celtic, pe la Roma, noi, cu excepţia Tottenham, suntem prin periferii gen Getafe, Espanol, Ujgorod. Nu amintiţi de Stuttgart, că pe şvabi i-a scos Rijeka din Cupe în august, cu Maxim cu tot!
De-a lungul anilor Piţurcă a trecut peste ierarhii, învingând Olanda cu noroi, Goian şi ofsaid. A câştigat la Istanbul cu Grozav, care în acel moment ajunsese rezervă la Petrolul. A făcut două remize la Euro 2008 cu Franţa şi Italia. A bătut la Constanţa Cehia, care era atunci în primele zece ale lumii. În toate aceste împrejurări am avut şansa a doua, iar un antrenor care atunci când face ceva e considerat băftos ne-a ridicat deasupra standardului modest pe care-l avem.
Acum Piţurcă e iarăşi în mod acut inamic