Florian Gheorghe, fostul preşedinte al ANST, a fost ales azi preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în urma Adunării Generale de Alegeri care a avut loc la sediul MTS. Florian Gheorghe a fost într-o competiţie cu alţi doi candidatţi, Zoltan Olti Paşca şi Alexandru Butucel, şi a ieşit învingător încă din primul scrutin.
După ce anul trecut s-a votat cu "pistoalele pe masă" şi şedinţa de azi a avut un moment tensionat. Colegiul Tehnic "Mircea Cărtărescu" a avut la Adunarea Generală doi delegaţi (!), unul venit din Braşov pentru a-l susţine pe Zoltan Olti Paşca, iar altul din Bucureşti, susţinător al lui Florian Gheorghe. Practic, doi oameni care împărţeau acelaşi vot, dar cu opţiuni diferite! După câteva minute bune de ceartă, Comisia de Alegeri a invalidat votul Colegiului Tehnic. Astfel, au rămas doar 20 de voturi disponibile pentru cei trei candidaţi. Pentru că şi-a dat seama că nu are şanse să câştige, Alexandru Butucel le-a transmis susţinătorilor să meargă pe mâna lui Florian Gheorghe. "Nu am făcut jocuri dinainte, ci am decis pe loc, pe hol, înainte de a se vota. Mi-am dat seama că nu am nicio şansă să câştig, astfel că am stabilit împreună cu cluburile care mă susţineau să-l voteze pe Florina Gheorghe. Cred că a fost cea mai bună opţiune", ne-a declarat Alexandru Butucel, candidatul de 27 de ani.
Astfel, preşedintele Federaţiei Române de Hochei a fost desemnat încă din primul tur de alegeri. Florian Gheorghe a câştigat disputa cu Zoltan Olti Paşca cu 11-9, astfel că în următorii patru ani va coordona activitatea hocheiului românesc.
Florian Gheorghe, fostul preşedinte al ANST, a fost ales azi preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în urma Adunării Generale de Alegeri care a avut loc la sediul MTS. Florian Gheorghe a fost într-o competiţie cu alţi doi candidatţi, Zoltan Olti Paşca şi Alexandru Butucel, şi a ieşit