Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UN FESTIVAL UNIC ÎN EUROPA începe LA BUCUREȘTI

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 noiembrie 2013 ·

Timp de două zile, Bucureștiul va fi gazda unui eveniment unic în Europa. Pentru al cincilea an la rând, în cadrul acestui eveniment, apreciat pe plan internațional, oameni aflați în dizgrația societății reușesc să scoată la iveală lucruri neștiute, din spatele gratiilor.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Deţinuţi. Evenimentul se desfăşoară în perioada 19-20 noiembrie 2013, la Teatrul Constantin Nottara – Bucureşti, instituţie teatrală parteneră care a găzduit toate ediţiile anterioare ale festivalului.

Un eveniment apreciat de organismele internaționale - după cum a declarat pentru „Evenimentul zilei” Monica Pană, purtătoarea de cuvânt a Administrației Naționale a Penitenciarelor - Festivalul de Teatru pentru Deținuți are în distribuție numai persoane care ispășesc pedepse în diferite penitenciare din țară.

Spectacolele vor debuta, mâine, începând cu ora 17.00. Înainte de primul spectacol, „Familia Adams”, va avea loc deschiderea și o expoziție cu realizări artistice ale deținuților.

Anul acesta, piesele de teatru „Familia Adams”, „Fundaţia”, „Biloxi Blues”, „Alchimia”, „Confesiuni”, „Macbeth” sunt puse în scenă de penitenciarele Arad, Codlea, Baia Mare, Brăila, Jilava şi Rahova. Piesele au fost selecţionate dintr-un număr de 20 de piese de teatru şi vor fi interpretate de către 60 de deţinuţi – actori.

„Festivalul de Teatru pentru Deținuți este un eveniment unic în Europa şi se constituie într-o amplă mişcare de reconsiderare a relaţiei penitenciarului cu societatea în procesul de reintegrare socială a foştilor deţinuţi.”, informează Administrația Națională a Penitenciarelor.

Evenimentul, organizat şi coordonat de către Direcţia Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a beneficiat de susţinere financiară din partea Înfrăţire

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°