Rudele victimelor accidentelor rutiere şi-au comemorat ieri, la Iaşi, oamenii dragi. S-au adunat la iniţiativa Asociaţiei Naţionale pentru Sprijinirea Victimelor şi Prevenirea Accidentelor Rutiere (ANSVPAR) şi au aprins o lumânare pentru ei în catedrala mitropolitană, lângă Sfânta Parascheva, iar apoi au coborât într-un marş tăcut pe strada Palat având căndeluţe în mâini, în amintirea celor care s-au stins în urma unei coliziuni cu o maşină. „Aici în dreapta sunt rudele oamenilor care au murit pe loc la bariera de la Uricani. Haide cu mine în partea cealaltă că sunt acolo nişte părinţi îndureraţi cărora le-a murit fetiţa la patru ani spulberată de maşină şi oricum aici se vor îmbulzi toate televiziunile pentru cazul Uricani“, îmi spune Oana, managerul proiectului, şi mă ajută să mă strecor prin mulţime până aproape de icoana Maicii Domnului, acolo unde Gheorghe şi Elena Micuţă, din comuna Miroslava, stau retraşi şi ascultă slujba.
“Am avut o fetiţă frumoasă tare, domnişoară, o prinţesă peste care a dat un individ cu maşina şi a omorât-o pe loc. Pot eu să-l numesc om pe bărbatul ăsta care ne-a nenorocit pe viaţă? Pot eu să mai am încredere în legile din România când un tip care a omorât două vieţi pe trecerea de pietoni acum conduce bine-mersi?”, se întreabă Elena Micuţă.
De şapte luni, familia Nicuţă din Valea Adâncă o plânge, pe fiica lor Diana. Elena, mama micuţei, nu mai are somn, uneori o caută, alteori întreabă rudele dacă nu cumva fetiţa ei este plecată la joacă cu verişorii şi urmează să vină acasă. Însă micuţa, care avea patru ani, nu se mai întoarce pentru că înainte de Paşte, cu aproape două săptămâni, „Nicuşor Albu a omorât-o. Avea 80 de kilometri la oră în localitate, a încercat să depăşească o maşină pe o străduţă lată de 3-4 metri şi a nimerit chiar în Diana care se juca liniştită în faţa porţii. Avem în faţa porţii şi trecere de pietoni,