Oamenii sunt mai atrăgători atunci când pozează în grup în comparaţie cu momentele în care pozează singuri. Cel puţin aşa arată rezultatele unui studiu condus de doi profesori ai Universităţii din California.
Drew Walker şi Edward Vul, psihologii care au desfăşurat această cercetare, spun că oamenii tind să „facă o medie“ a trăsăturilor faciale ale persoanelor dintr-un grup, percepând astfel faţa unui individ ca fiind mai apropiată de medie decât ar face-o în mod normal. Fenomen cunoscut şi sub denumirea de „cheerleader effect“ (efectul de majoretă - n.r.).
Cu alte cuvinte, privitorul este mai puţin critic atunci când analizează o poză de grup decât atunci când studiază o fotografie în care apare o singură persoană.
Pentru a verifica teoriile mai sus enunţate, cei doi cercetători au analizat răspunsurile oferite de 130 de elevi de liceu, relatează cotidianul britanic „Daily Mail“. Subiecţii implicaţi în studiu au fost rugaţi să privească chipurile a 100 de oameni în două ipostaze (poză de grup şi fotografie tip portret) şi să indice nivelul de atractivitate al acestora. Rezultatele au arătat că reprezentanţii ambelor sexe sunt percepuţi ca fiind mai atrăgători atunci când pozează cu prietenii.
Mai mult, autorii studiului sunt de părere că gradul de atractivitate al unei persoane creşte cu 2% atunci când aceasta pozează în grup. Iar regula se repetă şi în cazul colajelor foto, acestea fiind o alternativă preferabilă imaginilor în care apare o singură persoană.
Pentru a exemplifica teoriile expuse, cercetătorii precizează că „efectul de majoretă“ funcţionează de minune în cazul persoanelor cu trăsăturile fizice complementare. Spre exemplu, o persoană cu ochii mari va arată foarte bine într-o fotografie, având alături pe cineva cu o dimensiune a ochilor mai mică.
Termenul de „efectul de majoretă“ a fost folosit pentru prima oară de a