„Marea Neagră este în convalescenţă”. Afirmaţia îi aparţine lui Simion Nicolaev, directorul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare „Grigore Antipa“. Zeci de ani, din mai multe motive, populaţii întregi de peşti au fost în pragul extincţiei. Începând din 1990 şi până în prezent s-au produs însă schimbări majore în fauna ihtiologică a Mării Negre, în speţă a sectorului românesc, cuprins între Sulina şi Vama Veche, iar spre larg până la o distanţă de 200 mile marine (zonă care reprezintă apele sub jurisdicţie naţională), ne spune Nicolae Papadopol, director ştiinţific în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. Marea Neagră era într-o stare de poluare extrem de ridicată la nivelul anilor ’90). În 1992 se semnează Convenţia Internaţională pentru Protecţia Împotriva Poluării a Mării Negre, numită şi Convenţia de la Bucureşti, de către toate ţările panpontice. Acestea şi-au pus la punct un pachet de legislaţii naţionale menite să asigure alinierea efortului de protecţie a Mării Negre. Un moment important îl reprezintă anul 1996, care înseamnă lansarea planului strategic de acţiune la Marea Neagră, pentru toate ţările panpontice (care este şi actul de naştere a Zilei Internaţionale a Mării Negre). Toată lumea şi-a concentrat efortul pentru a pune la punct o legislaţie ca să-i protejeze apele de competenţă naţională. În acelaşi timp, pe Dunăre se fac eforturi mari prin organisme internaţionale, dar şi prin politicile naţionale ale ţărilor riverane, de a diminua poluarea.
Partea pozitivă a crizei economice
Toate aceste eforturi beneficiază de un sprijin nesperat, dar dureros: criza economică. Apare disoluţia marilor industrii, în special a celei chimice. ”Tot răul a fost spre bine: am avut şomeri, dispariţia unor ramuri economice importante, dar în acelaşi timp o şansă de revenire la normal a mării, care primea prin fluviul Dunărea
