Derby-ul etapei a XII-a din Liga a IV-a de fotbal a avut loc la Bălan, unde Luceafărul din localitate s-a impus cu 5 – 1 în faţa celor de la Benfica Ileanda. Formaţia condusă de Marius Paşca a deschis scorul după numai patru minute, prin Buda, dar oaspeţii au restabilit egalitatea în minutul 24, prin Ciurar. 1 – 1 a fost scorul cu care s-a şi încheiat prima parte, dar în repriza a doua, Bălanul a mai înscris de patru ori.
Sportul Şimleu a contabilizat a zecea victorie, câştigând cu scorul de 6 – 0 disputa de pe teren propriu, cu Gloria Bobota. 2 – 0 era scorul după prima repriză, prin autogolul lui Coste şi reuşita lui Borz, iar în partea secundă, jucătorii conduşi de Lupo Csaba au mai marcat de patru ori.
Favorit Dobrin a acumulat patru victorii, după succesul la limită, scor 3 – 2 pe terenul echipei Silvania Cehu Silvaniei.
AS Chieşd a obţinut a doua victorie a sezonului, câştigând cu scor de neprezentare, 3 – 0 disputa de pe teren propriu cu Unirea Mirşid.
FC Zalău II rămâne cu un singur succes, după înfrângerea cu Olimpic Bocşa, scor 1 – 3.
Rezultatele şi marcatorii etapei a XII-a:
Flacăra Halmăşd – Dumbrava Gâlgău 1 – 4, 1 – 1 la juniori
Au marcat: Savu (min. 13), respectiv Făzăcaş (min. 12), Ilieş (min. 16, 73), Mierea (min. 37)
FC Zalău II – Olimpic Bocşa 1 – 3, 3 – 1 la juniori
Au marcat: Bordaş (min. 47, 72, 86), respectiv Pop (min. 29)
CS Barcău Nuşfalău – CS Crasna 4 – 3, 7 – 0 la juniori
Au marcat: Orban (min. 13), Tuş (min. 22, 27), Kallai (min. 30), respectiv Cornaci (min. 37), Gorga (min. 53), Pop (min. 67)
AS Chieşd – Unirea Mirşid 3 – 0, 1 – 5 la juniori
Au marcat: Arghilean (min. 43), Ardelean (min. 59 şi 90)
Silvania Cehu Silvaniei – Favorit Dobrin 2 – 3, 4 – 2 la juniori
Au marcat: Paşcalău (min. 47, 90+3), Kis (min. 38), Silaghi (min. 59), Pop (min. 81)