Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stingerea datoriilor a ajuns cel mai important obiectiv al şefului CNAS: „Din 2014 nu vrem să mai rostogolim cheltuieli“

Publicat in Ziarul Financiar, marți 19 noiembrie 2013 ·

Cristian Buşoi, preşedintele Casei Na­ţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), spune că bugetul de anul viitor al instituţiei este de 22,559 mld. lei (5,07 mld. euro la un curs de 4,45 lei/euro), ceea ce ar trebui să fie suficient ca să nu mai aibă nicio emoţie cu privire la faptul că unele plăţi nu ar mai fi făcute.

„Vorbim de o creştere consistentă care ne va permite să finalizăm proiectul cardului de sănătate în 2014, să actualizăm lista de medicamente gratuite şi compensate, iar în acest sens aşteptăm decizia tehnică a Ministerului Sănătăţii, dar şi să putem implementa pachetul minim de servicii în principal în partea de spital fără a mai avea nicio emoţie (…)“, a spus Buşoi.

El a vorbit despre o creştere, deşi o analiză a bugetului arată o uşoară reducere, sumele alocate în 2013 fiind de 22,590 mld. lei.

„Bugetul CNAS pentru 2014 este mai generos decât în 2013, dacă avem buna credinţă să vedem plăţile duble făcute pentru a închide facturile din urmă şi pentru a aduce termenele de plată la zi, la 90 de zile. Acesta este cel mai important obiectiv atins din punctul nostru de vedere“, a punctat Buşoi.

Şeful CNAS se referă la faptul că s-a redus termenul la care statul decontează medica­mente gratuite şi compensate de la 300 de zile la farmacii şi 210 zile pentru programele de sănătate la 90 de zile în urma aplicării unei directive europene.

În acest fel au ajuns să se suprapună la plată facturile din două luni. Abia în februarie anul viitor toate aceste actualizări ale termenelor de plată vor fi finalizate.

„Către spitale nu mai avem datorii (…) În ceea ce priveşte plăţile către farmacii şi pe programe este o discuţie tehnică ce se consideră arierat şi ce nu“, a adăugat Buşoi.

El a completat faptul că până acum această plată suplimentare generată de facturile ce veneau din urmă a fost de 3,2 mld. lei, însă până la fin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°