În perioada 19-28 noiembrie, Primăria Sectorului 4, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, va organiza o serie de spectacole, pentru a marca celebrarea în plan internaţional a „Zilei Internaţionale a Toleranţei“, anunţă administraţia locală.
Manifestările vor debuta marţi, 19 noiembrie, de la ora 14.00, sub genericul „Avem 1000 de idei!”, cu spectacolul susţinut de copiii talentaţi ai Centrului de Zi „Casa Speranţei”, în Sala de Festivităţi a Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae”.
Astfel, cei 25 de copii, cu vârste între 8 şi 14 ani, vor susţine diverse momente artistice, prin intermediul cărora îşi vor exprima liber, în 1000 de idei, viziunea lor asupra conceptului de toleranţă, îndemnând comunităţile să trăiască în pace şi respect.
Manifestările, ce au drept scop promovarea valorilor toleranţei, vor continua seria spectacolelor din mai multe şcoli şi licee de pe raza acestei unităţi administrative.