Peste 900 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre România şi Grecia, care se va disputa, marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti,
Conform unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX de Jandarmeria Capitalei, accesul spectatorilor se va face începând cu ora 18.30, doar pe bază de bilete şi invitaţii, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion se recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Peste 1000 de suporteri greci sunt aşteptaţi la acest meci iar accesul acestora în incinta Arenei Naţionale se va face doar prin Poarta dinspre Str. Tony Bulandra. Accesul auto va fi restricţionat în ziua meciului pe Str. Vatra Luminoasă iar strada va fi destinată parcării autocarelor şi microbuzelor fanilor greci.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor echipei naţionale care nu posedă permise de acces în parcările stadionului să lase autoturismele în zona îndepărtată de stadion pentru a nu îngreuna accesul în complexul sportiv. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la