“Dar de ce să fie (necesară o discuţie despre impozitarea Bisericii – n.r.)? Până la urmă cam câte instituţii-reper, câte instituţii de referinţă către care românii să se îndrepte mai avem în ţara asta? Mi-aţi cerut părerea mea, de politician, de cetăţean şi de credincios: eu cred că Biserica este o instituţie care trebuie ajutată sau întărită, pentru că în multe momente din viaţă Biserica rămâne singurul reper unde cauţi un sprijin moral sau cel puţin o linişte".

Când ai în faţă atâta simţire gingaşă, îţi vine să plângi chiar şi de mila cireşelor pe care le zdrobeşti în dinţi.

Când iei la cunoştinţă şi că vorbele de mai sus îi aparţin unuia dintre marii prădători ai sfertului de secol scurs de la Revoluţie, ajungi să plângi de mila ta; de mila propriei persoane - păcătosul care nu a fost în stare ca, împreună cu alte milioane de păcătoşi din ţara asta, să vegheze ca ministerele să nu încapă pe mâinile unor impostori cu apucături penale, făţarnici şi cu mentalitate de găinari scrobiţi.

Personalitate cu o anvergură deja complexă (ne înştiinţează chiar dumnealui prin enumerarea - “politician”, “credincios”, “cetăţean”), Liviu Dragnea este, totuşi, un om chiar mai capabil de atât.

Pe de o parte, nu dă doi bani pe cele 10 porunci, iar cu mersul la biserică se învredniceşte în funcţie de cum îi dictează algoritmul special conceput să-i armonizeze interesul electoral cu obligaţiile pământeşti a căror simplă satisfacere vor mulţumi nespus norodul care iese la vot.

(Dar cine ştie, poate că acum, când dosarul fraudării referendumului din 2012 îi crează insomnii, boss-ul cimitirelor din Teleorman a ajuns în acel moment al vieţii în care “Biserica rămâne singurul reper unde cauţi un sprijin moral sau cel puţin o linişte”).

Pe de alta, însă, Dragnea nu are nici o problemă în a se poziţiona ca avocat al intereselor financiare ale BOR.

La pr