Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spurny, BCR: Orice guvern care nu dă 5% creştere economică ar trebui înlăturat de electorat

Publicat in Ziua de Cluj, luni 18 noiembrie 2013 ·

România este o ţară cu un grad redus de îndatorare şi un potenţial înalt de creştere economică, iar orice guvern care nu va putea oferi, pe termen mediu, un nivel de creştere a PIB de cel puţin 5% ar trebui eliminat de electorat, apreciază preşedintele BCR, Tomas Spurny.

"Există o discuţie despre cât ar trebui să fie creşterea economică. Realist vorbind, ar trebui să fie la 5%. Asta ar trebui să fie ţinta şi orice guvern care nu dă 5% ar trebui să fie înlăturat de către electorat şi electoratul ar trebui să ceară o creştere de 5%", a spus Spurny, la conferinţa "15 ani de la lansarea Ziarului Financiar", organizată la Banca Naţională a României.

Ulterior, el a nuanţat, în afara conferinţei, arătând că orice guvern ar trebui să asigure cadrul pentru o creştere economică de 2-3% în următorii doio ani, pentru ca mai apoi să ajungă la ritmuri mai înalte de creştere, care să permită o recuperare a declajului de PIB pe locuitor între nivelul din România şi media UE.

"Dacă aş fi politician în România aş spune public: trebuie să îndatorăm ţara la 60% din PIB cât mai repede posibil, asumându-ne să construim şi să oferim x mii kilometri de autostradă, să punem apă şi canalizare în ţară (...) dar cineva trebuie să spună deschis că această politică de austeritate nu va mai continua", a mai afirmat Spurnz în timpul conferinţei.

Potrivit şefului BCR, România este cea mai bună alegere din Europa din punct de vedere al costului forţei de muncă, aflat la treime din media UE, şi al taxării. În ceea ce priveşte dezvolatrea infrastructurii, Spurny afirmă că ar trebui să reprezinte principalul obiectiv al guvernului.

"Datoria României costă cât cea a Italiei în prezent, este incredibil, dar este o realizare importantă. Trebuie să împrumutăm bani, pentru că acum banii sunt disponibili şi întrebarea este cât vor mai fi ei disponibili, având în vedere starea lu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 42 minute
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum o ora
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 3 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 2 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum o ora
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Cod portocaliu de averse, vijelie şi grindină în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în vestul ţării urmează o perioadă cu averse, vijelie şi grindină. ANM a emis cod portocaliu.

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°