Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedeapsă pentru două faulturi! Torje e OUT pentru returul cu Grecia! Cum arată '11'-le probabil al tricolorilor

Publicat in Pro Sport, luni 18 noiembrie 2013 · ·

Selecţionerul şi-a reproşat folosirea lui Torje, după ce mijlocaşul le-a făcut cadou grecilor cele două lovituri libere din care au marcat primul şi ultimul gol

Lazăr şi Bourceanu sunt suspendaţi pentru meciul de marţi, dar selecţionerul nu renunţă la ideea de a folosi doi mijlocaşi defensivi

Gardoş-Cociş este „cuplul“ pe care Piţurcă se gândeşte să îl trimită la închidere în returul cu Grecia

Piţurcă şi-a făcut autocritica după meciul pierdut la Pireu şi a identificat greşelile făcute în alcătuirea echipei de start. Unul dintre lucrurile pe care şi le reproşează selecţionerul este introducerea lui Gabi Torje în flancul drept. Chiar dacă mijlocaşul lui Espanyol a fost activ, până la un moment, în atac şi a şi bătut lovitura liberă din care a marcat Stancu, el a fost şi tricolorul care i-a ajutat cel mai mult pe greci. „Gabi a fost neinspirat pe faza defensivă. A făcut două faulturi inutile din care au ieşit loviturile libere de la primul şi de la ultimul gol al grecilor“.

În pregătirea meciului-tur, Victor Piţurcă le-a cerut jucătorilor săi să evite să faulteze în apropierea careului propriu, lucru pe care Torje nu l-a putut respecta. Tocmai acest amănunt îl face acum pe selecţioner să îl excludă pe mijlocaşul de 23 de ani din calculele titularizării. Marţi, pe Naţional Arena, locul acestuia va fi luat, cel mai probabil, de Bănel Nicoliţă. Jucătorul lui FC Nantes a făcut parte din planul lui Piţurcă şi pentru meciul de pe „Karaiskakis“, dar după ce l-a folosit în echipa titularilor la antrenamentul oficial de joi, selecţionerul s-a răzgândit şi l-a preferat pe Torje.

Intră Maxim, Stancu trece în stânga

Aşa cum a anunţat imediat după meci, Piţurcă îl va folosi la Bucureşti pe Alexandru Maxim. Jucătorul lui VfB Stuttgart va intra ca al doilea vârf, iar Bogdan Stancu, omul care a jucat pe acest post

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 31 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 59 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°