Trei gorjeni se regăsesc în topul celor mai bogați 300 de români, dat publicității de revista „Capital”. Averea lor, cumulată, se ridică la peste 100 de milioane de euro. Unul dintre ei se află între primii 100 cei mai bogaţi români.
Cel mai bogat gorjean este, fără doar și poate, omul de afaceri Nicolae Sarcină, care are o avere estimată la 56-57 de milioane de euro. La cei 44 de ani, președintele Companiei „Succes” ocupă poziția 88 în Top 300 cei mai bogați români. De numele lui Sarcină se leagă unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine autohtone, 200 la nivel național, precum şi deschiderea, în 2011, a primului hipermarket românesc la Piteşti, după ce a preluat reţeaua de magazine PIC.
Cel mai mare angajator din Gorj vrea să cucerească și piața din București, împânzită de retaileri internaționali, unde intenționează să deschidă câteva zeci de supermarketuri. Lanţul de magazine Succes este principalul motor al businessului creat de Sarcină, care deţine mai multe unităţi de producţie (pâine, carne), benzinării sau activităţi de procesare a lemnului. Mai are afaceri în construcţii, reparaţii utilaje miniere, transporturi, construcții de drumuri, școli de șoferi, mass-media și mai nou s-a apucat de agricultură. Al doilea bogătaș din Oltenia
În schimb, revista Forbes România îl plasează pe Nicolae Sarcină pe poziția a doua în topul bogătașilor din Oltenia, afaceristul gorjean fiind devansat de Mihai Anghel, proprietarul firmei Cerealcom din Dolj (cultivarea cerealelor și a viței de vie). Potrivit Forbes, afacerile companiei Succes au fost de 76,7 milioane de euro în 2012, la un profit net raportat de 301.000 euro. Cifra de afaceri a firmei Succes a fost mai mare cu 18,7% față de 2011. Dar din dar…
Afaceristul Constantin Popeci, de origine gorjean, se află pe locul 194 în Top 300 Capital, cu o avere estimată la 25-26 de milioane de euro.