Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu: Voi susţine iniţiativa PDL de a depune moţiune de cenzură

Publicat in Revista22, luni 18 noiembrie 2013 ·

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, că va susţine iniţiativa PDL de depunere a unei moţiuni de cenzură, dar a criticat PDL pentru că "s-a codit" atunci când el a propus un asemenea demers, relateaza Mediafax.

"Evident că voi susţine depunerea unei moţiuni de cenzură. Îmi pare rău că abia acum PDL înţelege rostul unei moţiuni de cenzură, eu am propus una mai de mult şi PDL s-a codit atunci şi s-a pierdut în felul acesta o primă ocazie. Sper să valorificăm această nouă ocazie", a precizat MRU.

El a arătat că proiectul de lege privind descentralizarea pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament "demonstrează că proietul de regionalizare a lui Dragnea e un eşec şi transformă baronii locali, preşedinţii de consilii judeţene, în viceregi".

"Victor Ponta vinde ţara şi interesele strategice ale României baronilor locali, în încercarea disperată de a-i ţine aproape şi de a produce bani negri pentru campaniile electorale de anul viitor", a apreciat Ungureanu.

El a mai spus că proiectul de lege privind descentralizarea "nu are absolut nicio expunere bugetară", arătând că fondurile care ar trebui prevăzute pentru descentralizare nu există în proiectul bugetului de stat pe anul 2014.

"Ceea ce înseamă că nu vor exista bani pentru cheltuielile de personal în momentul în care o instituţie deconcentrată trece din subordinea ministerului în subordinea Consiliului Judeţean. Practic, toate deconcentratele, începând cu Direcţiile Judeţene de Sănătate, de Cultură, Cadastru, nu vor putea funcţiona pentru cel puţin trei luni. Statul intră într-un haos înfiorător", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Liderul FC a menţionat că proiectul de lege privind descentralizarea "este în totală contradicţie" cu principiile, regulile şi cadrul instituţional prevăzute de Legea cadru a descentralizării 125/2006.

PDL nu va

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 51 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°