Statul elimină restricţiile impuse în prezent cetăţenilor străini care vor să cumpere terenuri agricole, după 1 ianuarie, inclusiv obligaţia de a avea experienţă în agricultură, dar păstrează prevederea privind dreptul de preempţiune al cetăţenilor români, potrivit unui proiect de lege.
Potrivit Mediafax, Guvernul renunţase recent la intenţia de a limita la 100 de hectare suprafaţa de teren agricol pe care o poate deţine o persoană fizică, cetăţean român sau din alt stat UE, dar menţinuse condiţiile la cumpărare privind cunoştinţele în domeniul agricol şi perioada minimă de cinci ani de activitate în acest sector.
"Şi aceste restricţii au fost eliminate, menţinându-se însă dreptul de preempţiune la achiziţia terenurilor al coproprietarilor persoane fizice, arendaşilor, vecinilor persoane fizice şi a tinerilor cu vârste de până la 40 de ani care au activităţi agricole în localitatea în care se află respectivul teren agricol", au declarat surse din Ministerul Agriculturii.
Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole de către persoane fizice şi va fi discutat în şedinţa de Guvern de miercuri.
Totodată, Agenţia Domeniilor Statului se transformă în Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.
În momentul în care va primi o ofertă de la un cetăţean străin, vânzătorul este obligat să meargă la primărie cu o cerere prin care solicită notificarea preemptorilor şi afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol. Cererea va fi însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol, care va cuprinde, pe lângă preţul cerut pentru teren, numele şi prenumele vânzătorului, adresa completă a domiciliului acestuia, amplasamentul terenului, suprafaţa, categoria de folosinţă şi documentele cadastrale.
Potrivit surselor citate, Ministerul Agricul