Gino Iorgulescu a intrat „în pâine“ la LPF, iar noul preşedinte al Ligii a efectuat şi prima schimbare la for, înlocuindu-l pe Valentin Alexandru, secretar general în timpul lui Dumitru Dragomir, cu Justin Ştefan - avocat specialiazat în drept sportiv. Gino Iorgulescu a precizat că Valentin Alexandru nu va fi îndepărtat de la Ligă şi va deveni consilierul personal al preşedintelui.
„Vali Alexandru va rămâne, la propunerea mea, consilierul meu personal. Domnul Justin Ştefan e de profesie avocat, a lucrat la mai multe cluburi, ştie despre ce e vorba. Până acum era angajat la FRF, lucra pe regulamente. Uitându-mă pe CV-ul dânsului, am considerat că este cel mai potrivit pentru postul de secretar general. A fost un singur club care s-a abţinut în privinţa lui Justin Ştefan“, a declarat Gino Iorgulescu, într-o conferinţă de presă.