Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 actuali şi foşti angajaţi ai Primăriei Timișoara, audiaţi după ce ar fi restituit ilegal o clădire care a ajuns în proprietatea familiei Cârpaci

Publicat in Ziua de Vest, marți 19 noiembrie 2013 ·

Cinci actuali şi foşti angajaţi ai Primăriei Timişoara sunt audiaţi, marţi, la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, fiind suspectaţi că în anul 2004 ar fi restituit ilegal o clădire care a ajuns apoi în proprietatea familiei de romi Cârpaci.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia Judeţeană Timiş, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror al Parchetului Curţii de Apel Timişoara, audiază cinci persoane, actuali şi foşti angajaţi ai Primăriei, suspectate că ar fi restituit ilegal o parte a unui imobil din Timişoara.

Printre cei audiaţi se numără fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Timişoara Nicuşor Miuţ, dar şi fostul şef al Serviciului Administrare Spaţii şi Terenuri şi actualul şef al Serviciului Locuinţe.

"În cursul anului 2004, suspecţii, în calitate de membri ai comisiei de restituire a unui imobil din Timişoara, ar fi restituit şi corpul B al clădirii respective, deşi acesta nu fusese dobândit de proprietar printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care viza doar corpul A", se arată în comunicat. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Timiş, este vorba despre o clădire de pe Bulevardul Mihai Viteazu, nr. 17.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că, iniţial, clădirea a fost proprietate privată. Statul român a intrat în posesia imobilului în anul 1960, în urma unui proces cu proprietarul clădirii, care avea datorii foarte mari la Fisc. După anul 1989, Claudiu Cârpaci, un membru al familiei de romi Cârpaci, a obţinut corpul A de clădire printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Conform sursei citate, în cursul lunii octombrie poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu avizul Parchetului Curţii de Apel Timişoara, au dispus începerea urmăririi penale în cazul celor cinci persoane, pentru abuz în serviciu în formă calificată. Totodată

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 3 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°