A fost „cool” în ultimele zile să încurajezi naţionala României, fără să te mai uiţi la jocul de la Atena, fără să mai calculezi şansele de calificare după un 1-3 cu o echipă pe care am aşteptat-o şi, slavă Domnului, am primit-o. Cu un patriotism de invidiat, mulţi reprezentanţi mass-media au apucat-o necondiţionat la sănătoasa pe calea optimistă, trăgând cu nişte frânghii invizibile şandramaua lui Piţurcă, şubrezită un pic de cât i-a ciocănit Mitroglou la uşă.

Practic, revărsarea de energie pozitivă din comentariile lor a spălat toate răutăţile sau reţinerile scepticilor cârcotaşi - printre

care Popescu, Mutu şi Chivu - şi acum lucrează în subconştient la modificarea percepţiei asupra trecutului. E minunat să constaţi că, în urma unui hei-rup de susţinere, poţi să uiţi că linia de mijloc n-a legat două pase la Atena, că schemele lui Piţurcă de pe Karaiskakis au fost sufocate de Fernando Santos care, neaşteptat, s-a gândit să folosească trei vârfuri într‑un meci tur de baraj, că Marica a şomat în aşteptarea unor pase, că selecţia e îndoielnică şi lista de „că” poate continua. Dar, cum spuneam, nu e momentul. Acum trebuie să ne concentrăm şi să credem: Răzvan Cociş va face un meci uriaş, ca în vremurile lui bune, Piţurcă nu mai are nimic de pierdut şi, când e în situaţia asta, devine un zeu al tacticii, două vârfuri vor face harcea parcea apărarea grecilor, masca lui Chiricheş îi va bloca mental pe Samaras, Salpingidis şi Mitroglou.

În această atmosferă se va juca meciul de diseară. O statistică spune că, în cele 3 mandate la naţională, Piţurcă a avut 11 partide oficiale, acasă, cu echipe puternice, şi a câştigat 3 dintre ele la două sau mai multe goluri diferenţă. Optimiştii vor spune că un procentaj de 27 la sută e extraordinar, fără să mai ia în calcul faptul că două meciuri sunt cu Ungaria şi, într-unul dintre ele, a jucat Hagi. Ungaria di