Constantin Hariton, directorul general al producătorului de materiale de construcţii Saint-Gobain Construction Products – Rigips Business Unit, spune că statul nu se implică în dinamizarea sectorului construcţiilor, care ar putea avea o contribuţie importantă la creşterea economică.
„Statul e total absent din ecuaţia sectorului construcţiilor. Nu există investiţii ale statului, locuinţele sociale sunt total abandonate şi este o absenţă a proiectelor legislative care să dinamizeze sectorul. În toată Europa, există o preocupare a guvernelor de dezvoltare a sectorului construcţiilor, care angajează foarte multă forţă de muncă“, a explicat Hariton.
El a precizat că una dintre măsurile pe care statul român le-ar putea lua pentru a sprijini piaţa construcţiilor ar fi modificarea TVA şi a facilităţilor fiscale pentru investitorii dispuşi să înceapă noi proiecte, precum şi sprijinirea programului Prima casă şi a celui de reabilitare termică, astfel încât acestea să fie folosite în mod eficient.
Piaţa construcţiilor a fost una dintre cele mai afectate pe timp de criză, înregistrând un declin de peste 40% şi finalizând anul anterior la o valoare de puţin peste 9 miliarde de euro, potrivit estimărilor anterioare ale Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO). Continuarea pe ZFCorporate
Constantin Hariton, directorul general al producătorului de materiale de construcţii Saint-Gobain Construction Products – Rigips Business Unit, spune că statul nu se implică în dinamizarea sectorului construcţiilor, care ar putea avea o contribuţie importantă la creşterea economică.
„Statul e total absent din ecuaţia sectorului construcţiilor. Nu există investiţii ale statului, locuinţele sociale sunt total abandonate şi este o absenţă a proiectelor legislative