Bunuri de peste 590 milioane euro ale companiilor în insolvenţă, din România, sunt scoase la vânzare pe Internet de către companiile specializate.
Site-ul licitatii-insolventa.ro, lansat în aprilie 2013 şi disponibil şi într-o versiune în limba engleză goodsforsale.eu, cuprinde 2.500 de anunţuri de vânzare, din care 1.685 sunt active în acest moment, şi a avut 200.000 de vizualizări.
'Pe site sunt publicate toate bunurile scoase la vânzare aflate în patrimoniul societăţilor în insolvenţă, în condiţiile în care în această perioadă de criză financiară profundă principala problemă o constituie valorificarea bunurilor societăţilor în insolvenţă (...) Bunurile scoase la vânzare au fost împărţite pe şase categorii principale - afaceri, autor, imobiliare, industrial, office şi altele. Site-ul se adresează oamenilor de afaceri din ţară şi din străinătate', a declarat, marţi, preşedintele Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), Simona Miloş, la o conferinţă de specialitate.
Aceasta a precizat că Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă publică gratuit pe cele două site-uri anunţurile de vânzare ale activelor aflate în portofoliu.
'Practic au fost avute în vedere toate problemele tipice situaţiei economice actuale, care ţin de o piaţă a insolvenţei în care se deschid anual cu cel puţin 10% mai multe dosare decât în anul precedent, de o lipsă majoră a lichidităţilor şi de impactul spectaculos al Internet-ului asupra mediului de afaceri', a mai spus Simona Miloş.
Preşedintele INPPI a participat marţi la o conferinţă pe tema reorganizării judiciare a companiilor.
Prima ediţie a Conferinţelor RomInsolv & Piperea şi Asociaţii va supune analizei specialiştilor în insolvenţă două probleme din procesul reorganizării judiciare - posibilităţile de finanţare şi valorific