Proiectul destinat tinerilor regizori de la Teatrul de Comedie prin care Sala Nouă din strada Sfanta Vineri a intrat în circuit, continuă cu spectacolul „Cum am învăţat să conduc“, de Paula Vogel, în regia lui Eugen Gyemant.

Piesa, deţinătoare a unui premiu Pulitzer (1998) a mai fost reprezentată în România, dar valorificarea deplină o cunoaşte acum, datorită mai cu seamă unei interpretări de excepţie. Întreaga distribuţie îndrumată corect de regizor impune prin mobilitate şi aplomb, atribute cerute de variabilele scenariului cu o structură modulară, dar mai ales Ioana Anastasia Anton, care în rolul Mititicăi încântă şi impresionează, în mod deosebit. Rolul ei în această poveste care aminteşte de Lolita, romanul omonim al lui Valdimir Nabokov, e într-adevăr dominant fiindcă eroina povesteşte la persoana întâi şi joacă în acelaşi timp scene din viaţa personajului, o premisă pentru actriţă de a se situa la provă pe corabia spectacolului. Dar Ioana Anastasia Anton e prin ea însăşi un far cu o lumină interioară orbitoare, epatând pro bono reprezentaţia. Străluceşte la propriu, fiindcă are doi ochi incredibil de luminoşi şi un surâs pur, împrumutându-i copilei de 13 ani din piesă şi mai apoi adolescentei sedusă de un unchi erijat în profesor de condus, o exaltare poetică în care se amestecă inocenţa şi curiozitatea, francheţea şi emoţia, senzualitatea şi un vag impuls pervers.

Cum în piesă nu e vorba propriu-zis despre pedofilie, ci despre multe alte lucruri serioase precum indiferenţa celor mari la întrebările copiilor, viaţa după tipare prestabilite, exemplul rău, sensul aventurii, atracţia dintre sexe, pe care istoria familiei ei le conţine, actriţa dă firesc, mai multă importanţă frământărilor adolescentine legate de înţelegerea relaţiilor dintre oameni decât întâmplărilor care au legătură cu feminitatea înmugurită.

Jocul ei delicat fac