Într-o lume tot mai avidă după bogăţii, un român face istorie în voluntariat. După zece ani de acte de caritate în toate colţurile lumii, Sorin Neacşu s-a întors în România, ca să construiască un spital pentru oamenii nevoiaşi.

Dezinteresat, fără pretenţii, neaşteptând nici măcar recunoştinţa celor pentru care mâna lui Sorin Neacşu e sinonimă cu o bucată de pâine sau cu o alinare.

Îmbrăcat în haine de şantier, cu lopata în mână, printre muncitor, deşi este şef şi finanţator de şantier, Sorin Neacşu munceşte cot la cot cu zidari, zugravi şi tâmplari, oriunde e nevoie, pentru că lucrările trebuie încheiate cât mai repede.

La capătul unei noi zile în care a cărat moloz, a tencuit un zid sau a bătut cuie pe banii lui, este conştient că puţini vor fi cei care îl vor răsplăti măcar cu o mulţumire. Aşa că nu mai aşteaptă.

"Povara cea mai mare e aceea a recunoştinţei. Foarte repede cauţi motive să nu mai fii recunoscător celui care te-a ajutat. Asta era în calcul de când am început, nu am aşteptat să primim recunoştinţa", a spus Neacşu.

Românul nostru se identifică cu voluntariatul. Nu mai ştie cum e să munceşti pentru bani, dar ştie cât este de greu să îi ajuţi pe ceilalţi. Povestea voluntariatului începe acum mai bine de un deceniu, pe băncile Facultăţii de Teologie.

"Prima dată am cumpărat o casă, am luat câţiva oameni de pe stradă, din Gara de Nord în mod deosebit şi i-am adus în casa noastră. Timp de un an şi jumătate, ne-am ocupat de aceşti cinci oameni într-o casă", povesteşte Sorin Neacşu.

Ca o urmare firească, dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi a crescut. Încă un zâmbet, încă o masă caldă, încă o strângere de mână. De pe o zi pe alta, numărul nevoiaşilor a urcat la 30. Atunci a decis că poate mai mult şi a ajuns voluntar pentru cauze nobile până în cele mai îndep