Greu de crezut că zece mașini pot fi sparte de hoți în diferite locații din oraș și nimeni nu vede nimic, dar ziua de ieri, una de marți, a avut cel puțin un ceas rău pentru proprietarii autoturismelor respective. Odată cu ivirea zorilor aceștia au început să descopere lucruri pe care nu le credeau posibile, mașinile lor având ori portiera șoferului forțată ori geamul spart direct. Din toate lipseau însă radio-casetofoane și obiecte personale pe care proprietarii le mai lăsau în mașini, convinși fiind că nu sunt o tentație pentru hoți.
Autoturismele devalizate erau parcate în zone diferite din municipiu, de la străduțe semicentrale la unele aflate mai spre periferie, hoții optând să dea lovitura doar la câte o mașină din locațiile prin care au trecut. Zece plângeri avea Poliția înregistrate în cursul zilei, nefiind exclus ca numărul păgubiților să crească, mai ales că printre cei care se adresaseră cu o astfel de plângere la Poliția Municipală se vorbea despre un număr dublu de mașini sparte. Hoții au preferat mașini de producție autohtonă, dar și din cele străine, care aveau o vechime mai mare și care puteau fi forțate mai ușor la deschidere. Cele la care ușile nu au cedat a fost spart geamul și astfel hoții au rezolvat repede problema pe care o aveau, nimeni neauzind însă zgomotul produs de spargerea geamurilor.

A