Parlamentarii se străduiesc, şi pun în asta un entuziasm demn de o cauză mai bună, să transforme bulgărele reprezentat de achiziţia unui teren într-o avalanşă împotriva lui Băsescu şi a familei acestuia.
Polemici sunt deja şi între cei ce au venit cu ideea şi alţi colegi de-ai lor de USL. De exemplu Puiu Haşotti, liderul senatorilor liberali declara că nu înţelege ce treabă are Parlamentul să ancheteze un credit obţinut de o persoană fizică de la o bancă şi nu vede ca oportună o astfel de anchetă.
Anchetarea persoanei fizice
Totuşi, în Senat, Comisia de Buget-Finanţe a luat hotărârea marţi să ceară băncii să îi furnizeze o listă cu toate creditele aşa-zis speciale pe care le-a acordat din 2011 încoace. Mai întâi, senatorii PDL Marius Bălu şi Marius Ovidiu Isăilă s-au retras de la lucrările comisiei, pentru că nu vor să participe la anchetarea CEC, şi lucrările au fost suspendate din lipsă de cvorum, dar au fost reluate mai târziu. Şeful de comisie, Cosmin Nicula, a anunţat că pe 9 decembrie vor fi chemaţi la audieri ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, şi preşedintele CEC, Radu Gheţea. Pe 10 decembrie vor fi invitaţi şi prim-vicepreşedintele CEC, Adrian Stamatian, şi alţi membri ai Consiliului de Administraţie care se ocupă de creditare, iar apoi, la nevoie, şi alte persoane, de exemplu directori de sucursale din ţară. Senatorul Sorin Bota (PSD) a cerut să se pună la dispoziţia comisiei normele bancare aprobate de BNR în baza cărora lucrează CEC şi acordă credite. Senatorul Iulian Dumitrescu (PNL) a susţinut că nu vor să ancheteze un credit luat de o persoană fizică, ci să studieze activitatea managerială a CEC Bank.
Această activitate febrilă a Comisiei senatoriale de Buget-Finanţe a fost declanşată de aprobarea, luni, în plenul Senatului a declanşării unei anchete parlamentare privind activitatea CEC Bank SA de către această comisie. Propu