Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul T.B. Fruit din Ucraina va construi două fabrici de sucuri în Moldova

Publicat in Adevarul, marți 19 noiembrie 2013 ·

Reprezentanţii companiei T.B. Fruit din Ucraina spun că nu renunţă la proiectul investiţional de peste 25 milioane de euro, care prevede ridicarea a două fabrici de producere a sucului concentrat din fructe, una la Edineţ şi alta la Cimişlia

Scandalul legat de decizia unei comisii guvernamentale de a desemna trei companii învingătoare la licitaţia de construcţie a unei fabrici de sucuri în Parcul Industrial „Edineţ“ se extinde. Întreprinderile din Moldova au anunţat că se vor adresa în instanţă, în timp ce reprezentanţii firmei din Ucraina spun că nu vor renunţa la planuri.

Se mai gândesc la ce capacitate va avea

„Nu ne aşteptam la o asemenea reacţie negativă din parte companiilor locale. Am venit în Republica Moldova ca să lucrăm. Nu am fost în niciun fel favorizaţi de autorităţi şi nu vom renunţa la intenţia de a construi o fabrică de sucuri concentrate la Edineţ“, a declarat, în cadrul unei mese rotunde, Vasili Medvedi, directorul T.B. Fruit SRL, subsidiara locală a grupului ucrainean T.B. Fruit.

Managerul a precizat că firma pe care o reprezintă ar putea doar reduce capacitatea viitoarei fabrici de la Edineţ, de la 1.500 de tone la 500 de tone de mere procesate pe zi. „O decizie nu a fost luată încă. Iniţial, ni s-a spus că în Republica Moldova există suficientă materie primă. Acum însă aflăm că ar putea exista probleme. Chiar şi aşa, ne menţinem intenţia. Cea de-a doua fabrică o vom face la Cimişlia, specializată pe sucuri din struguri“, a adăugat Vasili Medvedi.

În acelaşi timp, reprezentanţii firmelor moldoveneşti susţin că societatea ucraineană ar fi fost dezinformată în privinţa recoltei de fructe şi că cifra de 800.000 de tone de fructe pe an e exagerată. „Nu ştim cine v-a informat că veţi avea materie primă îndeajuns, dar pot să vă spun că vor apărea probleme majore, or recolta anuală de mere este de 300.000 de tone, din care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 16 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 43 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

49 de ani de când Nadia Comăneci scria istorie la Montreal. La 18 iulie 1976, marea campioană obţinea primul 10 perfect din gimnastică

News.ro acum 3 ore
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune,

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°