A face si a nu lasa nefacut este unul si acelasi lucru? Dar cel care nu accepta imoralitatea, o respinge, o refuza, este o persoana morala? Contrariul uratului este frumosul, iar cel al minciunii, al falsului, este adevarul?  Schimbarea de semn, plus si minus,  inaintea unei nonvalori, o transforma  pe  aceasta in valoare? Si daca, eventual, se intampla asa, ce valoare va rezulta?

Prima întrebare din seria prezentata aici – si care, evident, ar putea continua oricat de mult – incearca sa lamureasca un fragment, un verset, al Evangheliei dupa Matei, in care se afla continut cuvantul spus de Iisus, prin care se discerne intre obligatiile religioase create de oamenii, care se supun unor traditii rituale si profundele datorii ale celui care se dedica adevaratei credinte. Despre cele din urma, Iisus spune simplu: ,,pe acestea trebuia sa le faceti’’, dupa care adauga, cu privire la primele ,,si pe acelea sa nu le lasati nefacute’’ Apare aici, in transcrierea lui Matei, o exprimare cu o anumita inclinare pleonastica? Apreciez ca în viata noastra intreaga, în tot ceea ce facem, producem sau cream, trebuie sa fim in stare sa distingem intre a face si a nu lasa nefacut, intre a face binele si a te multumi sa nu faci raul, intre a exclude orice greseala, orice imperfectiune, din opera ta – indiferent care va fi fost aceasta – si a produce, ori crea, o opera perfecta.

Minusul in fata unui minus da plus, dar ontologic – si axiologic – acest plus este acelasi lucru precum plusul care este plus, si nimic altceva, de la bun început?

Datoriile de credinta, pe care le faci, provin din intreaga ta capacitate de a da curs devotamentului tau pentru un anumit obiectiv spiritual superior; ceea ce nu lasi nefacut este simpla curatire a spatiului existentei umane de pulberea inexistentei, care corodeaza fiinta. S-au sculptat, in Antichitatea clasica mii de nu