Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ Alba lanseaza proiectul “Cetăţenie şi educaţie prin media în context european”

Publicat in Informatia de Alba, marți 19 noiembrie 2013 ·

Miercuri, 20 noiembrie, de la ora 13.00, Consiliul Judeţean Alba organizează o conferinţă de presă dedicată lansării proiectului „cetăţenie şi educaţie prin media în context european”, proiect derulat de Consiliul județean Alba, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Apulum”, Casa Corpului Didactic Alba și Asociația Alba Manche Împreună – AMI.

Obiectivul principal al proiectului, care va implica judeţul Alba şi regiunea Marche din Italia, vizează îmbunătățirea colaborării între instituții în vederea deschiderii școlii la noi experiențe pentru dezvoltarea cetățeniei participative și a aptitudinilor elevilor privind inițiativa, creativitatea, expresia artistică, spiritul antreprenorial, voluntariatul, incluziunea socială, prin/cu instrumente media.

Se au în vedere:

- revitalizarea conştiinţei şi atitudinii europene a tinerilor prin reflectarea asupra problematicii specifice Anilor Europeni 2014 şi 2015 în şcoli şi localităţi;

- implicarea tinerilor în problemele ridicate de Europa prin temele Anilor Europeni (ex. 2013 – Anul Cetăţeniei Europene), utilizând mijloace de comunicare expresive, uşor accesibile lor şi stimulând dezvoltarea aptitudinilor lor, cum ar fi: inițiativa, spiritul antreprenorial, creativitatea, expresia artistică;

- deschiderea şcolilor în relaţie cu „lumea exterioară” şi extinderea cooperărilor scoala – autorităţi publice-societate civilă.

Printre activităţile desfăşurate în cadrul proiectului se număra organizarea de workshop-uri, seminarii şi expoziţii pe tema Anilor Europeni, precum şi organizarea a doua Festivaluri de Film Şcolar (unul în Italia şi altul în judeţul Alba).

Proiectul este finanţat de Comisia Europeană în cadrul Lifelong Learning Programme (Programul Învăţare pe tot parcursul vieţii), subprogramul Comenius, Parteneriate Comenius Regio.

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Opozantul rus în exil Ilia Iaşin, plasat pe lista „persoanelor căutate penal” de Moscova

HotNews acum 31 minute
Opozantul rus în exil Ilia Iaşin – eliberat într-un schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident în august – a fost plasat pe lista „persoanelor căutate” în Rusia, potrivit unor date de la Ministerul rus de Interne, consultate miercuri de AFP, potri

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 52 minute
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, obligată la cheltuieli de judecată după ce a cerut ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat, după trei zile de la introducerea acţiunii în instanţă

News.ro acum o ora
Camelia Luchian, soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, are de plătit cheltuieli de judecată în valoare de 1150 lei, după ce a cerut în instanţă ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat după trei zile de la introducerea acţiun

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 7 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Domeniul schiabil din Sinaia, închis în ziua de Crăciun din cauza viscolului

HotNews acum 4 ore
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, situat la 2.000 de metri altitudine, în Munţii Bucegi, este închis în ziua de Crăciun. Administratorii pârtiilor au anunţat că, din cauza viscolului, instalaţiile de transport pe cablu nu pot funcţiona în condi

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Papa Francisc, în mesajul de Crăciun: Fie ca sunetul armelor să fie redus la tăcere

Mediafax acum 4 ore
În discursul său „Urbi et Orbi” din ziua de Crăciun, Papa Francisc a menţionat direct conflictul din Ucraina şi a cerut „îndrăzneala necesară pentru a deschide uşa negocierilor”. Vorbind de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru în faţa a mi

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/5°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°