Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Georgienii zburători" din Baletul Naţional Georgian Sukhishvili dansează, miercuri, la Bucureşti

Publicat in Mediafax, marți 19 noiembrie 2013 ·

"Georgienii zburători" din Baletul Naţional Georgian Sukhishvili vor susţine un spectacol la Sala Palatului din Bucureşti, miercuri, de la ora 20:00.

Miercuri dimineaţă, Baletul Sukhishvili va susţine repetiţia finală chiar pe scena din Bucureşti. Secvenţe coregrafice inedite, care includ mişcări pline de suspans menite să surprindă şi să poarte publicul prin tradiţia şi cultura georgiană, vor încânta audienţa din România. Bărbaţii dansatori vor transmite forţă şi hotărâre prin săriturile şi piruetele lor incredibil de rapide şi înalte - datorită cărora sunt supranumiţi "georgienii zburători" -, în timp ce femeile vor aduce pe scenă graţia, eleganţa şi frumuseţea adevărată.

Bogăţia costumelor, schimbările de ritm imprevizibile şi mişcările de dans complexe şi dificile au adus Baletului Naţional Georgian Sukhishvili premiul pentru cel mai bun spectacol de pe Broadway, ca o recunoaştere a pasiunii şi a sutelor de repetiţii realizate pentru reuşita unui show uimitor.

Aşadar, după mai bine de 10.000 de spectacole susţinute pe 90 de scene din lumea întreagă, printre care Albert Hall în Londra, La Scala din Milano, Metropolitan Opera şi Madison Square Garden în New York, Baletul Naţional Georgian Sukhishvili ajunge şi în Romania. Show-ul face parte din cel mai recent turneu european al companiei de balet şi precede o amplă serie de spectacole pe continentul american.

Spectacolul de la Bucureşti promite să ofere audienţei două ore inedite, în care peste 70 de dansatori vor urca pe scenă şi vor dansa pe ritmurile muzicii tradiţionale georgiene, interpretată live de Orchestra Naţională a Georgiei. Cele peste 1.000 de costume extraordinare create special pentru dansatori vor întregi tabloul unei captivante poveşti despre luptă, curaj şi eroism.

Dansatorii din Baletul Naţional Georgian Sukhishvilli vor încânta publicul prin numeroase piruete ş

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 29 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Trafic restricţionat pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au atins partea superioară a unui pod / Nu sunt victime / Aglomeraţie şi în alte zone ale DN 1

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este restricţionat, luni după-amiază, pe DN 1, la Timişu de Sus, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au lovit un pod. Nu sunt victime, dar circulaţia se desf

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°