Grupul de firme Cotraco a inaugurat sâmbătă, 16 noiembrie, în comuna Sângeorgiu de Mureş, o hală de producţie a pieselor metalice, o investiţie care se ridică la aproape 10 milioane şi jumătate de lei. Această investiţie înseamnă pentru judeţul Mureş crearea unor locuri noi de muncă pentru oameni, dar şi o susţinere a economiei. Bogdan Bărbulescu, managerul general, ne-a vorbit despre această investiţie, cât şi despre celelalte două proiecte pe care firma le-a derulat. În plus, ne-a prezentat principalele pieţe de desfacere ale produselor companiei şi o scurtă prezentare a planurilor de viitor.
Reporter: Sâmbătă, 16 noiembrie, aţi inaugurat hala de producţie a pieselor metalice. Cu ce este dotată această hală şi la ce sumă se ridică investiţia acestui proiect?
Bogdan Bărbulescu: Hala pe care am inaugurat-o sâmbătă este dotată cu utilaje performante, ecoeficiente: presă matriţe, stand tracţiune, foarfece hidraulică, derulator cabluri, maşină de cusut chingi şi dispozitive de ridicat. Putem să spunem cu mândrie că am implementat şi un sistem de producţie de energie electrică pentru noi, compus din panouri fotovoltaice. Utilajele cu care este dotată hala sunt de ultimă generaţie şi toate sunt dotate cu calculatoare, cu touch screen-uri. Am reuşit să construim o hală modernă care produce şufe de cablu, chingi, dispozitive de ridicat şi cabluri. Valoarea investiţiei se ridică la 10 milioane de lei.
Rep.: Să ne vorbiţi, vă rog, despre proiectele pe care firma Cotraco le-a derulat.
B.B.: Unul din proiecte este hala de producţie de piese metalice recent inaugurată. Un alt proiect este fabrica de lanţuri industriale. Suntem singurul producător de lanţuri industriale din România şi cred că printre puţinii din estul Europei. Mai este unul în Slovenia şi atât. Al treilea proiect este fabrica de lanţuri antiderapante. Aici, putem spune că suntem al doilea