Poliţia Locală a Municipiului Arad se va reorganiza ca instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică, sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, prin votul pozitiv pe care sunt chemaţi să-l dea astăzi consilierii municipali proiectului de hotărâre în acest sens. Proiectul de hotărâre amintit mai are în vedere aprobarea organigramei, a statelor de funcţii şi de personal ale Poliţiei Locale şi a regulamentului de organizare şi de funcţionare a instituţiei.
La ora actuală, Poliţia Locală a Municipiului funcţionează cu o schemă de personal care cuprinde 164 de funcţii publice, din care 16 de conducere şi 148 de execuţie, şi 21 de funcţii contractuale, din care una de conducere şi 20 de execuţie.